Plase De Pescuit

Pescuitul cu plase de pescuit este considerat braconaj si este sanctionat penal prin lege. Totusi plasele de pescuit sunt larg folosite de catre crescatoriile de peste si de majoritatea pescarilor – juvelnicul este si el facut din plasa de pescuit. Ciorpacul este folosit de catre pescarii la rapitor pentru prinderea pestisorilor care vor fi folositi ca momeala. Tin sa mentionez ca nu incurajam ppescuitul cu plase de pescuit si nici braconajul, ci doar dorim sa trecem in revista plasele de pescuit care se gasesc pe piata.

Plasele de pescuit pot fi clasificate in trei grupe mari:

  • Plase de pescuit individual
  • Plase de pescuit industrial
  • Viviere

Plase de pescuit individual

Plasele de pescuit individual sunt destinate pescuitului manual, cantitatea de peste care poate fi prinsa fiind relativ mica. Ele pot fi manuite de o singura persoana si sunt folosite la distante relativ mici fata de malul apei.

Prostovol

Plase de pescuitProstovolul este o plasa de pescuit manual, individual, cu latura ochiului intre 20 si 40 mm. Prostovolul este construit sub forma unei palnii cu gura in jos si legat la partea superioara. Pe marginile palniei are plasate greutati care-i faciliteaza o scufundare rapida. La aruncare se desfasoara sub forma unui cerc cu diametrul de 4-5 metri.

Denumiri alternative: napasta, plasca, sacima sau parasuta de pescuit.

Halau(Ciorpacul)

halau-1Halaul este o plasa de pescuit patrata cu latura de 2 metri. Cand latura e mai mare de 2,5 metri mai este numit si napatca. Denumiri alternative: difan, lesnic, posfat, halau, crasnic. Aceasta plasa de pescuit nu raneste pestele capturat, de aceea este folosita mai ales in crescatorii. Ciorpacul este confectionat din plasa de pescuit poliamida cu ochiuri care variaza intre 7 si 40 mm.

 

Juvelnic

Juvelnicul este o plasa de pescuit prezenta intre sculele fiecarui pescar. Juvelnicul este un sac din plasa de pescuit, de dimensiuni diferite, dupa tipul si cantitatea de peste careia-i sunt destinate. Din loc in loc are amplasate cercuri din plastic sau otel inoxidabil, pentru a pastra forma cilindrica. Ochiurile plasei sunt intre 12 si 15 mm. Materialul folosit este de obicei poliamida. Folosirea lui nu raneste pestele, drept pentru care este folosit pentru pastrarea pestelui prins pe parcursul partidei de pescuit care se poate extinde pe parcursul catorva zile. Datorita utilizarii pe scara larga, producatorii realizeaza diferite modele si forme, cele mai recomandate fiind juvelnicele de concurs.

Plase de pescuit industrial

Plasele de pescuit industrial sunt in general confectionate la comanda. Marimile comandate variaza in functie de cerintele si necesitatile clientilor.

Navodul

Navodul este o plasa de pescuit industrial automatizat, destinat unor cantitati de 10-20 tone de peste capturat. Navodul este construit sub forma unui sac. Materialul de fabricatie este poliamida, cu ochiuri intre 7 si 100mm. Grosimea firului variaza intre 7 si 1,2 mm functie de cerintele clientului. Partea superioara este prevazuta cu elemente flotante (pentru plutire) iar partea inverioara cu plumb, pentru scufundare.

Plasele de pescuit industrial manual, sunt de dimensiuni mai mici, si sunt denumite voloc, mreaja sau tifan.

Taliene

Talienele sunt plase de pescuit ce se compun din îmbinarea a trei vintire (plase). Talienele au forme şi dimensiuni variate, cele gigant şi semigigant fiind utilizate în special pentru pescuitul marin. Talienele se folosesc datorita eficientei crescute a acestora în comparaţie cu alte plase de pescuit mai simple. Ele se executa doar la comanda, functie de specificatiile clientilor.

Conform ziarului Financiarul talienele incep sa fie folosite si la noi in tara. Desi modul de folosire a talienelor nu s-a schimbat de mai bine de 100 de ani, autoritatile doresc sa se orienteze catre acest mod de pescuit datorita modului cum sunt dirijati pestii prin vintire, precum si al selectivitatii sistemului.

Vintir

Vintirul, denumit si varsa, este o plasa de pescuit tip capcana, de forma conica, confectionat din poliamida. Ochiurile sunt de 2 pana la 7 cm. Conurile din plasa de pescuit sunt plasate astfel incat sa permita pestelui sa intre, dar sa nu mai poate gasi iesirea. Vintirul este prevazut cu cercuri din metal sau plastic pentru a mentine forma structurii.

Vintirul este folosit de obicei stationar, plasat pe fundul apei. Partea întinsă a plasei de pescuit este menținută tensionată cu ajutorul unei serii de greutăți de plumb, legate de partea scufundată, și o altă serie de bucăți de plastic, goale pe dinăuntru, plutitoare.

Setca

Setca este o plasa de pescuit industrial destinata capturarii selective, prin agatare a pestelui de aceeasi dimensiune. Partea de sus este prevazuta cu plutitoare iar partea de jos cu plumbi pentru scufundare. Materialul de constructie este poliamida. De precizat ca in cazul pescuitului cu setca, de multe ori pestele se agata intr-atat de mult incat nu mai poate nici macar sa-si miste bine branhiile, fapt care duce la asfixiere.

Stopati Braconajul Cu Plase De Pescuit

Plasele de pescuit sunt folosite in braconarea pestelui si folosirea lor fara autorizatie este pedepsita penal de catre lege.

Leave a Reply